Nu te opri.

"Marea loveste digul pe care in seara aceea

n-am avut curajul sa mergem la capat. Piatra uda

luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti,

ne puteam prabusi in apa ce fierbea dedesubt.

Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de atenti

inca intr-o zi vom renunta sa ma patrundem pe dig.

Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,

apoi ne vom aduce aminte mai rar

si il vom uita in cele din urma,

vom uita c-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat.

Acum chiar daca as merge pe dig,

nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca

sau pot inainta curajos. E totuna.

Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an si unde,

sa ascult marea lovindu-se intruna de dig, sa ma intreb

cine sunt, ce varsta am si ce caut aici.

Si de ce m-am oprit in fata acestui dig,

ca si cum l-as cunoaste?"

Nu ma pasioneaza poeziile ,insa pe asta o iubesc..Libertatea de a renunta este mereu a noastra si mereu preferata celei de a merge pe dig impreuna. Mersul alaturi pe marginea ascutita a digului ce ne separa de imaginea noastra indreptata spre altii, e riscant. Cere curajul de a infrunta timpul, oamenii si destinul. Prea multi nu il avem si vom prefera sa ne oprim in fata digului fara sa il exploram pana la capat.Si spun asta pentru ca eu nu il am..nu..nu am curajul sa merg pana la capat..ezit sa pasesc pe piatra uda si mereu ma trezesc din nou in fata digului,dar atunci singura..si-mi dau seama ca imi trebuie curaj sa si renunt... atunci cand stiu nu-mi mai doresc un lucru, si asta oricat de aproape as fi de el...